Confidenţialitate

Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, trimis din nou în judecată. În același dosar sunt inculpați și Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și alți patru

Dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”. Fostul președine al țării Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată pentru crime împotriva umanității. În același dosar au fost trimiși în judecată și fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și alți patru inclupați. În 2017, Ion Iliescu și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată în același dosar. În timpul Mineriadei din iunie 1990, patru oameni au fost împușcați, două persoane au fost violate, peste 1300 de persoane au fost rănite şi peste 1.200 de persoane au fost arestate ilegal.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în  judecată a inculpaților:

  • Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
  • Roman Petre, la data faptelor prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
  • Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
  • Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații,
  • Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu, toți sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității
  • Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
  • Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,  sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității
  • Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracțiuni contra umanității”.

Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a mai fost trimis în judecată în acest dosar alături de ceilalți inculpați în anul 2017, însă instanțele au dispus restituirea cazului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Inculpații au lansat în iunie 1990 o politică de represiune împotriva populației civile din Capitală. Patru oameni au fost împușcați

Potrivit Parchetului, în luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva celor care au protestat în Capitală. Patru oameni au fost împucați, două persoane au fost violate și peste 1300 de persoane au fost rănite şi peste 1.200 de persoane au fost arestate ilegal.

Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până pe 13 iunie 1990.

Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.

„Conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul General.

Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Percheziții DIICOT acasă la Bercea Mondialu și la rudele acestuia. Sunt cercetați pentru camătărie și șantaj. Cei care le datorau bani erau amenințați și supuși unor violențe | AUDIO | VIDEO

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.