Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a programat, pentru miercuri, pledoariile finale în dosarul “Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
La termenul trecut, instanţa a respins o cerere depusă de avocaţii fostului ministru privind audierea acesteia prin videoconferinţă din Costa Rica. Tot atunci, amintește Agerpres, avocaţii au invocat că Elena Udrea a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica, însă susţinerile apărătorilor nu au fost probate prin documentele depuse la dosar.
“Din înscrisurile prezentate, emise de autorităţile din Costa Rica, nu rezultă că a primit statutul de refugiat sau de refugiat politic, ci doar că a formulat o solicitare către autorităţi de a primit statutul de refugiat”, a spus preşedintele completului de judecată.
Pe de altă parte, magistraţii au admis o cerere depusă de avocatul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, prin care acesta a solicitat ca DNA să spună dacă SRI i-a sprijinit tehnic pe procurori în desfăşurarea anchetei.
Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al FRB, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.
ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.
Instanţa a mai dispus atunci ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.
Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).
Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ‘Gala Bute’, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.