Confidenţialitate

Dosarul Firea-Băsescu ar putea fi clasat

Dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de șantaj s-ar putea închide.

Cei doi vor merge la un mediator și, dacă decid să se împace, procurorii ar putea clasa acest dosar penal.

 

Cei doi politicieni şi-au asumat în scris că vor merge la un mediator pentru a găsi o soluţie amiabilă.

În toată această perioadă, Parchetul General va suspenda dosarul penal în care s-au formulat acuzații de șantaj.   Dacă senatoarea Gabriela Firea și fostul președinte Traian Băsescu se vor împăca, dosarul va fi clasat.

Cel care a propus medierea a fost Traian Băsescu – după ce Gabriela Firea preciza că fostul președinte ”nici nu i-a cerut scuze pentru declarațiile făcute”.

Dosarul penal în care fostul președinte e acuzat de șantaj a fost deschis în urma plângerii penale depuse de Gabriela Firea – care s-a simțit amenințată de declarațiile fostului șef de stat.

Acesta spunea, într-o emisiune televizată, cităm: ”Ar fi mai bine să se uite la moşia soţului ei, că înţeleg că ar fi destule probleme pe moşia lui acolo. Să fie atentă acolo, că s-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă”, declara Traian Băsescu, referindu-se la edilul din Voluntari, Florin Pandele.