Traian Băsescu nu va mai fi, cel puțin deocamdată, trimis în judecată în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de amenințare.
Procurorul-general Augustin Lazăr a infirmat soluția de trimitere în judecată – pe motiv că nu a fost făcută, cităm, o anchetă efectivă.
În aceste condiții, ancheta va fi reluată și rechizitoriul va fi refăcut.
Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, s-a declarat întristată și dezamăgită de această decizie: ”Pe cine mai interesează acum, trebuia să se dea un verdict mai rapid„ – a fost reacția primarului Bucureștiului.
Gabriela Firea l-a dat în judecată pe Traian Băsescu în 2014 acuzându-l atunci de amenințare și șantaj.
Plângerea a fost depusă după ce fostul președinte a făcut, într-o emisiune televizată, unele declarații la adresa soțului ei, Florentin Pandele, primarul din Voluntari.
“Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă” – a spus atunci Traian Băsescu.
După 2 ani de cercetări, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte, însă procurorul-general a infirmat această soluție, considerând că rechizitoriul trebuie refăcut.
Gabriela Firea a declarat, pentru Adevărul Live, că nu înțelege această decizie.
Primarul Bucureștiului e de părere că aceeastă anchetă trebuie demult soluționată.
”Duminică seara am fost sunată de jurnalişti şi mi s-a spus că au aflat pe surse că rechizitoriul e gata şi că a fost trimis la instanţe. Domnul Bolcaş mi-a spus că trebuie să mi se comunice rechizitoriul, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Nici mie, nici avocatului nu mi s-a comunicat soluţia. Soluţia care acum este infirmată. Se infirmă ceva ce eu n-am luat la cunoştinţă”, a declarat Firea.
Ea a spus că a fost de câteva ori la parchet, iar avocatul său, Lucian Bolcaş, de foarte multe ori.
”Eu, personal, am fost de câteva ori la parchet, domnul Bolcaş a fost de foarte multe ori, tot ce ni s-a solicitat am depus la dosar, am fost chiar interogată de avocaţii domnului Băsescu vreo treio ore, nu înţeleg de ce ancheta nu a fost efectivă”, a mai spus Gabriela Firea.
Amintim, în acest dosar, procurorii au început ancheta abia după ce Traian Băsescu și-a terminat mandatul la Cotroceni, până atunci el beneficiind de imunitate prezidențială.