Autoritatea de supraveghere a datelor din Marea Britanie evaluează un raport conform căruia personalul London Clinic – spitalul privat unde a fost operată Kate Middleton, Prințesa de Wales – a încercat să se uite în dosarele medicale private ale acesteia în timp ce era internată acolo, relatează BBC.
„Cel puțin un membru al personalului ar fi fost surprins încercând să acceseze” rapoartele medicale ale Prințesei de Wales în timp ce aceasta a fost internată în ianuarie într-o clinică privată din Londra, potrivit The Mirror. O anchetă internă ar fi fost demarată între timp la spitalul unde au fost tratați atât Catherine Middleton, cât și regele Charles al III-lea, mai scrie publicația.
Publicația a citat o sursă care a declarat că șefii spitalului „au contactat Palatul Kensington imediat după ce incidentul le-a fost adus la cunoștință și au asigurat palatul că va exista o anchetă completă”.
Autoritatea britanică de supraveghere a confidențialității și a protecției datelor a declarat că a primit un raport de încălcare.
„Aceasta este o problemă pentru clinica din Londra”, au declarat reprezentanți ai Palatului Kensington.
Ce a spus London Clinic
„Credem cu tărie că toți pacienții noștri, indiferent de statutul lor, merită intimitate și confidențialitate totală în ceea ce privește informațiile lor medicale”, au declarat pentru The Mirror reprezentanții clinicii din Londra unde a fost tratată Prințesa de Wales.
Catherine Middleton a fost internată în ianuarie la clinica privată din Londra, unde a suferit o intervenție chirurgicală abdominală pentru o afecțiune care nu a fost dezvăluită. Tot acolo a fost tratat și regele Charles al III-lea.
Sursa foto: Shutterstock