Confidenţialitate

Dosar penal după farsa cu așa-zisul Picasso, găsit într-o pădure din Tulcea

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire şi favorizarea făptuitorului, după ce a apărut informaţia că în cazul tabloului Picasso, găsit în judeţul Tulcea, ar fi vorba despre o farsă.

Urmează ca procurorii să dispună efectuarea unei expertize a pânzei găsite de scriitoarea Mira Feticu, care va fi şi ea chemată la audieri, au precizat pentru AGERPRES oficiali din DIICOT.

Iniţial, DIICOT a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că un tablou semnat Picasso, valorând aproximativ 800.000 de euro, a fost găsit de către două persoane pe raza judeţului Tulcea. Tabloul ar face parte din lotul de şapte opere de artă furate în 2012 de o grupare de hoţi români dintr-un muzeu din Olanda.

Una din cele două persoane este Mira Feticu, o scriitoare română stabilită în Olanda, autoarea unui roman intitulat “Tascha”, inspirat din furtul celor şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, furt comis în anul 2012 de o grupare de hoţi români.

Feticu a relatat că a primit o scrisoare anonimă, în limba română, în care erau o adresă şi instrucţiuni despre locul în care se afla un tablou. În scrisoare se menţiona că este vorba de tabloul “Tete D’Arlequin”, semnat de Picasso. Mira Feticu mai spunea că l-a sunat imediat pe detectivul din Rotterdam cu care a colaborat la scrierea romanului. Cum nu a primit niciun răspuns, s-a urcat în avion şi a venit în România.

Scriitoarea susţine că a ajuns la adresa indicată în scrisoare, a căutat în tufişuri sub un copac şi a găsit, sub o piatră, un pachet care conţinea un tablou învelit în plastic. S-a urcat în maşină şi a comparat pânza cu o copie printată a lucrării. Pânza găsită a fost predată autorităţilor române.

La scurt timp, presa din Olanda a scris că totul a fost o farsă, pusă la cale de doi producători de teatru belgieni. Aceştia ar fi îngropat o copie a picturii “Cap de Arlechin” de Picasso în apropiere de Tulcea, apoi au trimis scrisori anonime la trei adrese din Olanda şi trei din Romania, însă doar Mira Faticu şi un prieten de-al ei au căzut “în plasa” farsorilor.

Producătorii belgieni şi-au anunţat printr-un email victimele, susţinând că a fost vorba de o glumă inspirată din piesa de teatru “Copia adevărată”, care a avut premiera săptămâna trecută la Anvers. În scenariu, personajul principal este un falsificator de tablouri.