Anchetatorii au conturat o primă ipoteză în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia au murit două persoane. Mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, conform președintelui Sindicatului Polițiștilor. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a declarat la postul de televiziune Digi 24 că “maşina condusă de fostul ministru a părăsit sensul de mers şi a intrat în maşina care circula regulamentar”.
Acesta a mai adăugat că “din păcate, conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacţie sau poate nu a avut nici unde să tragă dreapta pentru a evita coliziunea”.
În schimb, un comunicat al IPJ Argeș transmite că ”O concluzie privind vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal”.
Precizările au loc în contextul în care ieri, imediat după accident, Centrul Infotrafic anunța că trei persoane au fost rănite (două au decedat ulterior), toate din autoturismul ce a pătruns pe sensul opus.
Accidentul a avut loc joi în localitatea Zamfirești din Argeș, unde o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.
Una dintre mașini era condusă de secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Acesta a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, având trei coaste rupte.