Confidenţialitate

Dosar CFR Marfă: Firma care ar fi cumpărat vagoanele, implicată într-un alt scandal în 2015

Firma de fier vechi Remat SA Călărași care ar fi cumpărat cele 2.450 de vagoane de marfă la un preț subevaluat a mai fost implicată într-un scandal în urmă cu doi ani.

Polițiștii au descins acolo într-un dosar privind achiziții fictive de 59 de milioane de euro.

Remat SA Călărași este controlată de un om de afaceri libanez.

Remat SA Călăraşi, controlată de grupul libanezului Tawil Abbas, a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de peste 57 milioane euro şi un profit  840.000 de euro, având 105 angajaţi.

Tot în urmă cu doi ani, firma a fost suspectată că s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice și firme fără documente legale.  Pentru a justifica marfa, ar fi înregistrat achiziţii fictive de la firme fantomă.

În acel dosar cu un prejudiciu de 10 milioane de euro, sute de polițiști au descins în București, Călărași și alte județe – la suspecți de evaziune fiscale şi spălare de bani. Ulterior, compania din Călărași a precizat într-un comunicat că s-ar fi lămurit suspiciunile la adresa sa.

În dosarul CFR Marfă, Remat Călărași, parte din gruparea infracțională, ar fi cumpărat cele 2.450 de vagoane de marfă la un preț subevaluat. Concret – vagoanele ar fi fost vândute pe post de fier vechi, deși erau confecționate din oțel de calitate superioară sau fier vechi greu. Prejudiciul depășește 6 milioane de euro, iar din grupare ar fi făcut parte toată conducerea executivă a CFR Marfă.


ACTUALIZARE: Remat Călărași a reacționat într-un comunicat de presă cu privire la perchezițiile de astăzi.  Suține că este cumpărător de bună credinţă şi a respectat toate normele legale cu privire la adjudecarea licitaţiei şi derularea contractului de vânzare-cumpărare cu CFR Marfă.

 

Potrivit informaţiilor transmise de Remat Călăraşi citate de News.ro, compania a respectat toate normele legale referitoare la adjudecarea licitaţiei şi derularea contractului de vânzare-cumpărare, iar CFR Marfă a repetat de cel puţin şase ori procedura de licitaţie din cauza lipsei ofertanţilor.

“Bursa Română de Mărfuri a organizat începând cu sfârşitul anului 2015 procedura de licitaţie deschisă cu oferta în plic închis, urmată de sedinţe de licitaţie cu strigare prin care SNTFM “CFR MARFĂ” să oferea spre vânzare “fier vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoare pe roţi proprii, care îndeplinesc condiţiile de casare”. Ca urmare a lipsei ofertanţilor procedura de licitaţie deschisă a fost repetată lunar până la data de 22. 08. 2016 când SC REMAT SA Călăraşi a adjudecat licitaţia urmare ofetei depuse. Precizăm că preţul mare de vânzare solicitate (pentru o marfă nepregătită), a determinat SNTFM “CFR Marfă” SA să repede de cel puţin 6 ori procedura de licitaţie din lipsă de ofertanţi”, se arată în reacţia companiei.

Reprezentanţii companiei susţin că Remat a suportat toate cheltuielile legate de dezmembrarea vagoanelor casate.

“SC REMAT SA Călăraşi, fiind singurul ofertant, a cumpărat vagoanele casate scoale la licitaţie, urmare ofertei depuse de 120 de euro/tonă, preţ stabilit de vânzător, în condiţiile în care societatea noastră a suportat toate cheltuielile ocazionate de dezmembrarea vagoanelor casate şi cântărire, depozitarea şi transportul fierului vechi rezultat, cheltuieli care în piaţă sunt estimate la minim 40 euro/tonă. Precizăm că la data adjudecării licitaţie preţul unei tone de fier vechi pregătit pe piaţa din România, era de 165-175 de euro”, a mai spus compania.

Citește și:

Dosarul CFR Marfă: Cine sunt și ce averi au șefii companiei feroviare

Conducerea executivă a CFR Marfă, vizată de ancheta DIICOT

Percheziții la CFR Marfă; vagoane din oțel, vândute la preț de fier vechi