Miza protestului de la Metrou este împărtiță: pe de o parte e vorba despre spațiile comerciale de la metrou, administrate acum de o firmă aflată în conducerea sindicatului.
Acestea ar urma să fie închise, potrivit unei decizii Metrorex.
Adevărul privind acest scandal este undeva la mijloc, spune jurnalistul Doru Cireașă, de la Club Feroviar.
“Nu trebuie să ignorăm că există un proces care durează de doi ani între Metrorex și sindicat pe tema acestor spații comerciale. Tot aici trebuie spus și adus aminte un alt reproș pe care îl face Ministerul, faptul că nu există autorizație de incendiu în aceste spații comerciale și acesta este motivul pentru care ele urmează să fie închise. Dar sindicatele, pe de altă parte, spun ” dar nici stațiile de metrou nu au această autorizație, cele vechi”. Acele spații, nu este clar, banii ajung la o societate comercială SINDOMED care este a sindicatului. Nu știu exact și aici cred că apare gaura neagră: ce se întâmplă cu sumele uriașe care ajung acolo”, a spus, la Europa FM, Doru Cireașă.
O altă miză: salariile de la metrou. Sindicaliștii acuză concedieri și scăderi de salarii. Problema e mai complicată. Trebuie tranșată la Ministerul de Finanțe, explică Doru Cireașă.
”Disputa și conflictul se întinde dincolo de Ministerul Transporturilor, adică până la Ministerul de Finanțe. În proiectul de buget de anul acesta, spune clar că la companiile care au pierderi, și întotdeauna Metrorex a avut pierderi, nu se poate crește fondul de salarii. Deci, fondul de salarii e blocat la nivelul din ianuarie 2020. Or, este anormal, pentru că undeva a apărut o magistrală 5, cu un număr mare de personal. Atunci, ce facem? Singura soluție este: salariile să fie micșorate astfel încât să se încadreze în anvelopa costurilor de acum un an sau trebuie făcute concedieri. Cam aceasta este esența conflictelor care sunt acum între sindicat și Ministerul Transporturilor”, mai spune Doru Cireașă.