Cu cât somnul este foarte important pentru sănătatea noastră, cu atât lipsa acestuia are consecințe notabile. Printre dezavantajele lipsei somnului se numără și riscul de a răci mai ușor și mai des. Și este necesar să luăm acest lucru în calcul având în vedere că se apropie sezonul răcelilor.
Autorii unui studiu clinic și-au propus să studieze la 164 de adulți condițiile infectării cu un virus care provoacă răceala. Iar concluzia a fost că acele persoane care au dormit mai puțin de 6 ore pe noapte au dobândit infecția mult mai ușor.
Aceste rezultate vin în sprijinul teoriei conform căreia somnul are o influență consistentă asupra sistemului imunitar, iar lipsa somnului nu numai că va crește riscul de infectare cu diverși agenți patogeni, ci și conduce la dezvoltarea mai multor boli cronice, printre care și afecțiunile oncologice.
Specialiști din Statele Unite ale Americii sunt îngrijorați în privința unei epidemii de somn insuficient.
Astfel, se recomandă aproximativ 7 ore de somn pe noapte pentru o stare de sănătate optimă, bineînțeles, împreună cu o dietă echilibrată și activitate fizică din plin.
FOTO: Shutterstock