Cunoscutul cântăreț Dorian Popa ar fi fost prins la volan sub influența canabisului, au declarat surse pentru Europa FM.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, un echipaj de la Poliția Rutieră a a oprit în trafic vineri seara un bărbat, în localitatea Domnești. Șoferul a ieșit pozitiv la canabis, după testul cu aparatul DrugTest.
„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Ilfov.
Poliția menționează că barbatului i-au fost recoltate și probe de sânge, iar până la soluționarea cazului i-a fost suspendat permisul de conducere. Dorian Popa nu a putut fi contactat pentru o reacție în acest caz.
Sursa foto: Facebook/ Dorian Popa
Citiți și: TELEORMAN: Un focar de gripă aviară a fost depistat într-o gospodărie | AUDIO