Un muncitor care lucra la extinderea plajei a distrus la sfârşitul acestei săptămâni cea mai mare tiroliană din România, care funcţiona din luna mai în zona Modern din Mamaia.
Muncitorul a agăţat cu buldoexcavatoul coarda de oţel a tirolianei de 330 de metri lungimne care a cedat, iar ulterior s-a prăbuşit şi instalaţia de agrement.
„Stâlpul care susţinea tiroliana a fost afectat, s-a îndoit, iar cablul şi celelalte elemente au fost supratensionate în momentul respective“, a spus Răzvan Gheorghiu, cel care a gândit şi a dus investiţia până la capăt. Din fericire, cu două zile înainte de incident tiroliana se închisese, astfel că nu s-au produs tragedii.
Proprietarul tirolienei spune că instalaţia de agrement să fie refăcută şi redată celor amatori de senzaţii tari, în vara anului viitor.
Tiroliana “Extreme Zip Line” este inspirată după o instalaţie similară din Alaska, dar a fost adaptată la relieful din Constanţa.
sursa: adevarul.ro