De astăzi, donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe clădiri. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Reducerea impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice este procentuală și va fi hotărâtă de consiliile locale. Beneficiarii vor trebui să facă dovada a cel puțin 3 donări de sânge în cursul unui an calendaristic.
Este vorba de modificări şi completări la Codul Fiscal.
Reducerea de la plata impozitului se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
Potrivit acestei legi, persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de aceeaşi reducere procentuală a impozitului pe clădiri.
Sursa foto: Shutterstock