Confidenţialitate

Donald Trump va decreta stare de urgență în SUA pentru a putea ridica zidul la granița cu Mexic

Donald Trump a anunţat că va declara “urgenţă naţională”, pentru a finanţa zidul pe care l-a promis la frontiera cu Mexicul.

”Toată lumea ştie că zidurile funcţionează”, a declarat Donald Trump într-o conferinţă susţinută în grădina Casei Albe, invocând o ”invazie” de migranţi ilegali. Președintele american a subliniat că această măsură a fost luată și de predecesori de-ai săi.

Procedura îi permite, teoretic, să ocolească Congresul pentru a debloca fonduri federale pentru a construi zidul pe care-l doreşte la frontiera cu Mexicul, împotriva imigraţiei clandestine.

Liderii opoziţiei democrate au denunţat imediat o intiţiativă anticonstituţională. Ei au negat că ar exista o urgenţă umanitară sau de securitate la frontieră care să impună o astfel de măsură extremă.

Preşedintele Donald Trump a mărturisit că se aşteaptă să fie lansate acţiuni juridice împotriva decretării urgenţei naţionale.

Statul New York, un bastion democrat, a anunţat foarte repede că va sesiza instanţa în legătură cu această decizie.

Iniţiativa prezidenţială, lansată după săptămâni de tergiversări şi criticată de democraţi, nu este una acceptată în unanimitate nici în tabăra republicană.