Noul președinte american a semnat, orele trecute, decretul care pune capăt participării Statelor Unite la Tratatul de liber schimb trans-Pacific (TPP).
Parafat în 2015 de 12 ţări, dar fără să intre în vigoare, documentul a fost negociat intens, timp de mai mulți ani, de fosta administrație condusă de Barack Obama.
Tratatul a fost gândit ca o contrapondere la influența tot mai mare a economiei chineze.
În timpul campaniei electorale, magnatul republican Donald Trump a denunțat ferm acest acord.