Preşedintele Statelor Unite nu mai consideră ‘depăşită’ Organizaţia Nord-Atlantică, aşa cum o definea în campania sa electorală populistă.
La întâlnirea cu secretarul NATO Jens Stoltenberg, avută orele trecute la Casa Albă, Donald Trump a spus că structura militară va juca un rol covârşitor în lupta contra terorismului.
‘M-am plâns de ea (Organizaţia Nord-Atlantică – n.r) în urmă cu ceva timp. Am spus că era depăşită. Nu mai este depăşită!’, a declarat liderul american, care insistă ca membrii NATO să-şi crească bugetele alocate Apărării.
‘Mesajul clar şi direct al preşedintelui Trump a ajutat şi vedem cum statele încep să lucreze în direcţia potrivită’, a adăugat Jens Stoltenberg.
Programată la finalul lunii mai, la Bruxelles, reuniunea NATO va fi prima deplasare pe care Donald Trump o va face în străinătate, după preluarea mandatului prezidenţial, în luna ianuarie.