Confidenţialitate

SUA: Democrații au preluat controlul în Camera Reprezentanților. Trump invocă un “succes fantastic”

Într-o postare pe Twitter, președintele SUA a descris noaptea alegerilor pentru Congres drept un “succes fantastic”.

Scrutinul este considerat un test pentru administrația lui Donald Trump, la doi ani de la alegerea acestuia în fotoliul de la Casa Albă.

Republicanii ar urma să păstreze majoritatea în Senat.

În schimb, opoziția democrată a preluat controlul în Camera Reprezentanților.

Într-o intervenție la Fox News, rezultatele au fost salutate de Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Organizate în mod tradițional la mijloc de mandat prezidențial, alegerile pentru Congres au consemnat câteva premiere, precum o schimbare de 180 de grade în viaţa Alexandriei Ocasio-Cortez, care, în mai puţin de cinci luni, a trecut de la a servi cocktailuri într-un bar new-yorkez la statutul de cea mai tânără femeie aleasă în Congresul SUA, la doar 29 de ani, relatează Agerpres, citând EFE.

Alexandria s-a născut în Bronx pe 13 octombrie 1989, mama sa fiind portoricană, şi a candidat din partea democraţilor în circumscripţia electorală 14 din New York, care include Queens şi Bronx.

Conform EFE, care citează proiecţiile electorale din presa locală, Ocasio a a fost aleasă la scrutinul de marţi devenind astfel cea mai tânără parlamentară din istoria Statelor Unite, record deţinut până acum de reprezentanta districtului 21 din New York, republicana Elise Stefanik, care a ajuns la Washington în 2015 la 30 de ani.

Tot la scrutinul de marţi, alte două candidate democrate, Ilhan Omar şi Rashida Tlaib, o refugiată somaleză şi o americană născută la Detroit din părinţi imigranţi palestinieni, au devenit primele două femei de confesiune musulmană care au fost alese în Camera Reprezentanţilor, în circumscripţii din Minnesota şi, respectiv, Michigan, relatează AFP.

De asemenea, potrivit previziunilor din presa americană, Sharice Davids a devenit marţi prima amerindiană aleasă în Congresul SUA, iar în statul Colorado a fost ales guvernator democratul Jared Polis, care s-a prezentat deschis la alegeri ca fiind homosexual, o altă premieră în Statele Unite.

 

 

Știrea se actualizează