Donald Trump transmite că explozia din Beirut a fost probabil un „atac”, el făcând referire la oficialii militari americani care „par să creadă” că explozia nu a fost întâmplătoare.
„Arată ca un atac teribil. M-am întâlnit cu unii dintre marii noştri generali … par să creadă că a fost un atac, a fost un fel de bombă”, a declarat preşedintele Donald Trump. Înalți oficiali americani, de la Pentagon, au declarat imediat public că președintele nu prezintă opiniile împărtășite de specialiștii din armată. Într-o intervenție la CNN, mai mulți oficiali au declarat că nu există nicio indicaţie că explozia de la Beirut a fost un atac.
Între timp, bilanțul deceselor provocate de exploziile uriașe de la Beirut a ajuns la 100 de morți, anunță televiziunea Al Arabiya, citând Crucea Roșie Libaneză.
Printre victime se află și mulți pompieri.
Numărul răniților este de peste 4.000.
Bilanțul dezastrului nu este definitiv. Sunt foarte multe rude care reclamă dispariția celor apropiați.