Preşedintele american Donald Trump a decis să retragă Statele Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, au declarat două surse citate sub acoperirea anonimatului de portalul Axios.
Donald Trump, care a declarat anterior că încălzirea globală este o farsă, a refuzat să sprijine acordul pentru combaterea schimbării climatice la summitul G7 ce a avut loc în weekend în Sicilia, spunând că are nevoie de mai mult timp pentru a luat o decizie.
Ulterior, el a nunțat pe Twitter că îşi va face publică hotărârea săptămâna aceasta.
I will be announcing my decision on the Paris Accord over the next few days. MAKE AMERICA GREAT AGAIN!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 31 mai 2017
Deocamdată, sunt luate în calcul două variante: o retragere oficială, ce ar putea dura trei ani, sau renunţarea la tratatul ONU pe care se bazează acordul, ceea ce ar fi mai rapid, dar radical.
Decizia de retragere luată de Trump ar fi fost influenţată de o scrisoare din partea a 22 de senatori republicani, inclusive liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell.
În campania prezidenţială, miliardarul republican a promis că va retrage Statele Unite din Acordul de la Paris, încheiat în decembrie 2015.
Războiul împotriva cărbunelui
La sfârșitul lunii martie, Donald Trump a semnat un decret prin care dispune să se reexamineze o măsură a predecesorului său Barack Obama în lupta împotriva modificărilor climatice – „Clean Power Plan” -, care le impune centralelor termice să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon (CO2), relatează AFP şi BBC.
Într-un scurt discurs pe care l-a susţinut la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA), în care nu a menţionat nici măcar o dată problema încălzirii globale, Trump a insistat asupra voinţei sale de a ”pune capăt războiului împotriva cărbunelui” şi ”reglementărilor care elimină locuri de muncă”.
Decretul suspendă şase măsuri adoptate de Obama şi consolidează, totodată, combustibilii fosili.
Grupuri de afaceri au lăudat decizia administraţiei Trump, iar activiştii de mediu au condamnat-o.
Potrivit DPA, Trump a proclamat, la semnarea ordinului, ”începutul unei noi ere în energia şi producţia americane”.
Decretul revocă un moratoriu asupra concesionării unor exploatări ale cărbunelui pe terenuri federale, dispune o revizuire a fracturării hidraulice şi cu privire la emisiile de metan de la producţia de petrol şi gaze naturale şi ridică o prevedere potrivit căreia autorităţile sunt obligate să evalueze impactul din perspectiva modificărilor climatice ale deciziilor pe care le iau.
Ce este Acordul de la Paris
Acordul, asupra căruia au ajuns aproape 200 de ţări, la Paris, în 2015, intenţionează să limiteze încălzirea globală, pe de o parte prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi de alte gaze rezultate din arderea combustibililor fosili. În baza pactului, SUA trebuiau să reducă emisiile cu 26% – 28% până în 2025, faţă de nivelul din 2005.
Obiectivul acordului este limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială. Potrivit oamenilor de ştiinţă, o creştere a temperaturii peste acest nivel ar duce la o agravare a dereglărilor deja înregistrate, precum topirea gheţarilor, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor şi dispariţia unor specii de plante şi animale.
Fostul preşedinte Barack Obama, care a contribuit la negocierea acordului, a salutat tratatul în cursul unei deplasări în Europa, luna aceasta.
Marți, în primul său discurs despre schimbările climatice susținut de la preluarea mandatului, noul secretarul general al Organizației Națiunilor Unite invocă nevoia ca țările lumii să își unească eforturile pentru a combate această amenințare.
În opinia lui Antonio Guterres, este ‘absolut esențial’ ca Acordul de la Paris, parafat în 2015, să fie pus în aplicare, relatează BBC.