Preşedintele Statelor Unite ale Americii a denunţat în termeni duri apariţia, înainte de termen, a unei cărţi despre culisele administraţiei sale, relatează BBC.
Volumul “Fire and Fury: Inside the Trump White House” este scris de Michael Wolff în baza mărturiilor lui Steve Bannon, fost strateg şi consilier al liderului de la Casa Albă.
Donald Trump spune că această carte este “plină de minciuni”.
Avocații preşedintelui au încercat, în zadar, să împiedice distribuirea cărţii, a cărei apariţie a fost devansată intenţionat de editori.
În paginile cărţii, Steve Bannon mărturiseşte că magnatul republican a fost surprins de victoria în alegerile din 2016, câştigate în faţa democratei Hillary Clinton, şi îl acuză de trădare pe fiul lui Donald Trump pentru întâlnirea avută cu oficiali ruşi în timpul campaniei electorale.
Posibilul amestec al Moscovei în scrutinul din SUA este subiectul unei anchete speciale, un scandal care a dominat primul an al administraţiei Trump.