Nu s-a încheiat procesul de numărare a voturilor că deja apar contestațiile. Echipa de campanie a lui Donald Trump cere renumărarea voturilor în Wisconsin, prin intermediul șefului de campanie, Bill Stepien. Potrivit unor surse, rezultatele finale ar arăta în Wisconsin un avans de peste 20.000 de voturi în favoarea lui Joe Biden. Lupta între cei doi candidați pare că este foarte strânsă, așa că echipele de campanie țin la fiecare vot exprimat iar emoțiile sunt amplificate de numărul mare de votanți de la distanță. La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.
Pe Twitter, Donald Trump acuză că i se fură din voturi. „Lucrează din greu să facă să dispară avantajul de 500 000 de voturi în Pennsylvania. Urgent. La fel în Michigan și în alte locuri”, a transmis actualul președinte, într-un mesaj. „Au găsit voturi pentru Biden peste tot – în Pennsylvania, Wisconsin și Michigan. Foarte rău pentru țara noastră!”, a indicat Trump, fără însă a prezenta vreo probă care să-i susțină acuzațiile.
Americanii au avut de ales între preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care aspiră la al doilea mandat, şi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden.