Confidenţialitate

Alegeri SUA. Donald Trump a câștigat primarele republicane din peste 10 state americane. Joe Biden l-a atacat pe Trump într-un mesaj | AUDIO

Peste ocean, Donald Trump a câștigat primarele republicane din peste 10 state americane în „super marți”, zi crucială în calendarul alegerilor pentru candidații la alegerile prezidențiale. Contracandidata sa, Nikki Haley a reușit să adune puține voturi, iar presa de peste Ocean anunță că – cel mai probabil – candidații pentru Casa Albă vor fi Donald Trump și Joe Biden.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Donal Trump a reușit să adune voturile a peste 800 de delegați din cele 15 state americane unde au avut loc alegerile primare, în timp ce Nikki Haley a adunat abia 66, potrivit CNN. Joe Biden a câștigat în 12 state și este aproape de a obține o nouă nominalizare din partea democraților.

„A fost o zi extraordinară”, a spus fostul președinte american imediat după anunțarea rezultatelor. „Vom face ceea ce nu a mai făcut nimeni de multă vreme”, a mai declarat el cu trimitere la politica Biden. Inflația, situația externă, războiul din Ucraina au fost printre subiectele atacate de Donald Trump.

Iar actualul președinte, Joe Biden, l-a atacat pe Trump într-un mesaj pe platforma X.

„Fiecare generație se confruntă cu un moment în care trebuie să apere democrația. Aceasta este lupta noastră” a scris acesta, care mai spune că mandatul lui Trump a fost marcat de haos, divizare și obscurantism, iar revenirea acestuia la putere nu trebuie permisă.

După aceste alegeri este foarte posibil să-i vedem din nou pe cei doi candidați în cursa pentru prezidențiale, la fel ca în 2020, scriu jurnaliștii de peste ocean.

Foto: Shutterstock

Citește și: Ungaria a ratificat aderarea Suediei la NATO