Cercetătorii Jessica L. Allen şi James C. Lendemer au descoperit recent o nouă specie de licheni în Hangover Mountain, un masiv din Munţii Apalaşi, aflat la graniţa dintre Carolina de Nord şi Tennessee, statul natal al cântăreţei Dolly Parton.
Ei au decis ca numele celebrei artiste americane să fie atribuit noii specii de licheni, care se va numi Japewiella dollypartoniana.
Dolly Parton este cea mai premiată cântăreaţă de muzică country din toate timpurile, fiind, printre altele, nominalizată de 45 de ori la Grammy şi câştigând opt astfel de trofee.