Confidenţialitate

Dolj: Zeci de branșamente ilegale la rețeaua de apă

Zeci de branșamente ilegale la rețeaua de apă au fost desființate, în urma unei acțiuni de control, în localitatea doljeană Bârca.

Potrivit reprezentanților companiei locale de apă, operațiunea a fost organizată ca urmare a creșterii exagerate a consumului de apă.

„Angajații Companiei au depistat foarte multe brașamente frauduloase. Este vorba despre localnici care, folosind instalații improvizate, foloseau apa din rețeaua publică pentru udatul culturilor, grădinilor sau în alte activități, fără să fie contorizați, și, foarte important, generând o creștere majoră a consumului. Aceste activități au un impact major asupra tuturor utilizatorilor de bună credință branșați la rețeaua publică de alimentare cu apă, întrucât duc la scăderea presiunii”, au anunțat reprezentanții Companiei de Apă Oltenia.

Toate procesele-verbale întocmite în urma acțiunii vor fi trimise polițiștilor și procurorilor.

Verificarea branșamentelor va continua în toate localitățile, precizează reprezentanții Companiei de Apă Oltenia, care vor sesiza polițiștii și procurorii.