Confidenţialitate

DOLJ: Se înmulțesc cazurile de infecție cu virusul West Nile

Virusul West Nile afectează tot mai mulți doljeni. Șase noi cazuri au fost confirmate zilele trecute.

Numărul persoanelor afectate a ajuns la 11 – transmite corespondenta Europa FM, Ana maria Constantinescu.

Cei șase pacienți cu West Nile erau internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova de două săptămâni, iar Direcția de Sănătate Publică Dolj a primit rezultatele analizelor la sfarșitul săptămânii trecut.

Pacienții au vârste cuprinse între 59 și 81 ani. Doi dintre ei sunt din Craiova, iar patru din alte localități ale județului.

Potrivit medicilor, evoluția stării lor de sănătate este una bună.

Numărul cazurilor de West Nile înregistrate în județ a ajuns astfel la 11, iar medicii așteaptă confirmarea sau infirmarea prezenței virusului și în cazul altor doi pacienți.

Virusul West Nile este transmis de țânțari.

În Craiova, dar și în județ, deși s-au făcut dezinsecții, oamenii reclamă că sunt foarte multe astfel de insecte.

Infecţia cu virusul West – Nile determină la adulţi o neuroinfecţie care în majoritatea cazurilor uneori poate prezenta şi manifestări de meningită, meningoencefalită sau encefalită cu lichid clar. Copiii sub 15 ani nu sunt afectaţi.