Confidenţialitate

DOLJ: O femeie și-a ucis copilul de 3 ani, pentru că i s-a părut că e diavolul

O femeie în vârstă de 33 de ani din judeţul Dolj, asistent social, a fost reţinută după ce şi-a ucis copilul de 3 ani în somn, pentru că i s-a părut că e diavolul.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Magdalena Bădescu, a declarat pentru MEDIAFAX că e posibil ca femeia să fi suferit o depresie.

„Vom face o expertiză medico legală psihiatrică pentru a stabili dacă a avut discernământ. I s-a părut că este diavolul. Este reţinută. Urmează să se facă propunere de arestare preventivă”.

Potrivit acesteia, fapta a fost comisă în noaptea de 22 spre 23 iulie, în timp ce femeia se afla cu familia în locuinţa părinţilor ei din comuna Unirea, judeţul Dolj.

Femeia în vârstă de 33 de ani este asistent social.

Tribunalul Dolj va analiza marţi propunerea procurorilor privind măsura de arestare preventivă.