Confidenţialitate


Dolj: 3 oameni au murit, iar alți 3 au ajuns la spital, în urma unui accident rutier pe DN 6


Dolj: 3 oameni au murit, iar alți 3 au ajuns la spital, în urma unui accident rutier pe DN 6

Accident rutier grav marți, 21 ianuarie, pe DN 6, în județul Dolj, între două autpoturisme și un TIR. Trei oameni și-au pierdut viața, iar alți trei au fost transportați la spital. La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD. 

UPDATE. Trei oameni au murit, alți trei au ajuns la spital

Cei trei oameni încarcerați și fără semne vitale au fost declarate decedați. Este vorba despre două femei și un bărbat. Deocamdată, nu se cunosc vârstele lor.

De asemenea, alte trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

Polițiștii din Dolj au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetarile sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei deceselor.

Știre inițială

Accidentul a avut loc între localitățile Zănoaga și Leu, din județul Dolj, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un TIR.

Șase oameni au fost răniți în urma accidentului, iar trei dintre ei sunt încarcerați și inconștienți.

Două dintre victime au fost descarcerate și nu prezintă semne vitale, transmite ISU Dolj. La fața locului sunt mai multe echipaje de intervenție și a fost trimis și elicopterul SMURD.

Sursa foto: ISU Dolj

Citește și: Olt: Incendiu cu degajări mari de fum la o clădire din Slatina. Populația a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert | VIDEO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria