Doi tineri din Mehedinți sunt acuzați de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Unul dintre ei are doar 15 ani. Victima este o bătrână din Dolj.
Cei doi tineri, unul de 15 ani, celălalt de 19 ani, ambii din comuna mehedințeană Devesel au reușit să obțină peste 5.000 lei de la o femeie de 87 ani din Bulzești, Dolj.
I-au spus că sunt cadre medicale, iar fiica ei a fost victima unui accident rutier și trebuie supusă unei intervenții chirurgicale costisitoare. Femeia i-a crezut și le-a dat banii.
Cei doi tineri au fost prinși câteva ore mai târziu, de polițiști, în trafic. Aveau banii ascunși în mașină. Băiatul de 19 ani a fost reținut.
Sursa foto: Unsplash / Scott Rodgerson
Citește și: Nicio pensie de serviciu nu va putea fi mai mare decât salariul primit în perioada activă | AUDIO