Confidenţialitate

Doi sefi ai ROMARM retinuti pentru abuz in serviciu

Directorul ROMARM – Dan Tache şi şeful sucursalei din Braşov a companiei – Aurel Velțan au fost reţinuţi pentru abuz în serviciu.

Procurorii DNA susțin că în perioada iulie 2013 – iulie 2014, sucursala din Brașov a companiei ROMARM a încheiat 6 contracte de prestări servicii cu firma Gold Trans Tur SRL.

Procedura ar fi fost una ilegală însă – fără publicarea ofertei și în lipsa unui proces verbal al comisiei care se ocupa de achizițiile publice.

Contractele aveau acelaşi obiect – igienizarea unor spaţii și hale de producţie, din incinta societăţii braşovene.

Lucrările nu au fost însă executate sau au fost executate parțial, prejudiciind astfel ROMARM cu peste 770 de mii de lei.

În acest dosar vor fi duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă atât șefii companiei Dan Tache și Aurel Velțan, cât și DanieL Liliac directorul firmei care a beneficiat de pe urma contractelor.

Compania națională ROMARM este principalul producător şi exportator direct de produse militare din România.