Videoclipul ‘See Me Standing’, al rapperului DeStorm, la realizarea căruia au participat Matei Dima (regizor) şi Khaled Mokhtar (director de imagine), a primit premiul pentru inovaţia anului la prima ediţie a YouTube Music Awards.
‘Am vrut să fac ceva special, pentru că melodia e foarte simplă şi îmi doream mult să spun o poveste, aşa că am scris conceptul şi, susţinut de o echipă foarte bună, pur şi simplu, l-am filmat exact cum am vrut. Ca orice regizor, am avut dubii şi au fost mulţi cei care s-au împotrivit ideilor mele, dar trebuie să ai incredere în instinctul tău şi să munceşti mult. Două luni mai târziu, mi-a sunat telefonul să fiu anunţat că am fost nominalizat la una din cele şase categorii de la YTMA, mai exact, Innovation of the Year. Sunt bucuros că la evenimentul de decernare Youtube Music Awards pot să reprezint România’, a spus regizorul Matei Dima pentru Mediafax.
De remarcat este că videoclipul, deşi a fost premiat şi lăudat la YouTube Music Awards, a dunat din luna august până acum puţin sub 200.000 de vizualizări. În categoria unde a candidat, celelalte nominalizări au fost: Anamanaguchi - ‘ENDLESS FANTASY’, Atoms For Peace - ‘Ingenue’, Bat For Lashes - ‘Lilies’ şi Toro Y Moi – ‘Say That’.
Click aici pentru videoclipul câştigător DeStorm - ‘See Me Standing’