Doi muncitori care renovau un apartament în orașul băcăuan Onești au fost omorâți de fostul proprietar, supărat că fusese evacuat.
Bărbatul de 60 de ani a ajuns la locuința din care fusese evacuat, unde doi electricieni evaluau lucrările ce trebuiau făcute în apartament. El i-a sechestrat pe cei doi muncitori, după care a sunat la poliție, anunțând că a luat doi ostatici, pe care îi va omorî dacă hotărârea judecătorească prin care a fost evacuat nu va fi anulată.
La fața locului au ajuns imediat forțe impresionante din poliție, jandarmi, pompieri, precum și un negociator.
Negocierile au eșuat însă, iar lucrurile s-au precipitat. Potrivit polițiștilor, bărbatul i-a atacat din senin pe cei doi ostatici, deși înainte de asta fusese calm. Atunci s-a acționat în forță, dar ușa metalică a cedat destul de greu, iar bărbatul a luptat, cu cuțitul în mână, să blocheze ușa. Moment în care polițiștii l-au împușcat în picioare.
Când au pătruns în apartament, unul dintre ostatici era deja mort, fiind înjunghiat. Celălalt era în stare gravă și a fost dus de urgență la spital, dar în cele din urmă și al doilea muncitor a murit.
Agresorul a ajuns și el la spital, cu multiple plăgi împușcate, dar starea sa este stabilă.
Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care trebuie să stabilească exact ce s-a întâmplat.
- Claudia Toader