Crește numărul vedetelor la Delfinariul din Constanța. După ce anul trecut, din cauza razboiului, patru delfini și trei lei de mare, din Harkov, au fost relocați la Constanța, dresorii ucraineni cer din nou ajutorul autorităților constănțene. Se fac deja demersuri pentru aducerea în țară a altor lei de mare, perechea Serge și Alegria.
Doi lei de mare, în vârstă de 7 ani, vedete ale unui delfinariu din estul Ucrainei, zonă afectată grav de invazia rusă, vor fi relocați de urgență la Constanța. Antrenorii ucraineni, cei care anul trecut în luna mai au adus la Constanța patru delfini și trei foci, au fost cei care au cerut din nou ajutor, spune directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Iulian Călin:
„Un leu de mare sud american, se numește Serge, și e la Delfinariul din Harkov. Acolo e una din cele cinci linii de atac ale armatei ruse. Și atunci ne-au spus să-l aducem. Ideal, pe urmă ne-au spus să venim și cu femela lui pentru a avea liniște și pentru a fi mult mai bine integrat, a-i fi mai ușor, și lui, transferul”.
Pentru urgentarea formalităților este însă nevoie, pe lângă aprobarea CJC, de implicarea autorităților din cele două țări. Cea mai grea misiune va fi a autorităților din Ucraina care vor trebui să negocieze cu partea rusă pentru crearea unui coridor de siguranță pentru pentru transportul mamiferelor marine.
„Delfinariul are sediul la Harkov. De acolo probabil că va fi adus la Odesa, unde e mai aproape de mare și, pe uscat, le aduce la Isaccea”.
Pentru intrarea în țară, va fi nevoie de acceptul autorităților sanitar veterinare și al celor de frontieră.
La Delfinariul din Constanța, leii de mare vor fi plasati, pentru 30 de zile, într-un bazin de carantină. Apoi, vor începe spectacolele alături de celelalte vedete.