Confidenţialitate

Doi fosti subprefecti ai judetului Vaslui au fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice

Acuzaţiile împotriva celor doi foşti subprefecţi au apărut după ce două persoane au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 de hectare de teren situate pe raza judeţului Vaslui.

Cererile le-au fost însă respinse de comisiile locale de fond funciar, pe considerentul că vechile amplasamente fuseseră deja atribuite altor persoane. Au fost trecute pe o listă de despăgubiri, fără a li se oferi un alt amplasament situat în aceeaşi localitate sau într-o zonă învecinată.

Potrivit procurorilor fostul subprefect Sergiu Marian care a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar, a iniţiat şi efectuat procedurile de radiere a celor două persoane, fără ştirea sau acordul lor, din lista pentru despăgubiri şi înscrierea lor într-o altă listă. Anchetatorii susţin că în urma demersurilor sale, subprefectul Sergiu Marian i-a facilitat fratelui său, achiziţia terenurilor în cauză la preţuri derizorii. Procurorii au mai stabilit că fostul subprefect a fost sprijinit şi de Vasile Cupşan fost secretar al Instituţiei Prefectului judeţului Vaslui şi fost suprefect, dar şi de un membru al Comisiei judeţene de fond funciar.