Două proiectile provenind din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite miercuri de nişte culegători de ciuperci în apropierea comunei Tulgheş, a informat ISU Harghita.
Potrivit sursei citate, este vorba de proiectile perforante, de calibru 100 şi, respectiv, 76 mm, care au fost găsite în pădure de cei care se aflau la cules de ciuperci.
Echipa pirotehnică a fost alertată imediat şi a derulat o misiune de ridicare, transport şi depozitare a elementelor de muniţie, în vederea distrugerii ulterioare.
Este cea de-a opta misiune pirotehnică de asanare a muniţiei neexplodate executată în cursul anului de specialiştii ISU Harghita.
La începutul acestei luni, echipele pirotehnice ale Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă Harghita şi Covasna, sub coordonarea unui specialist de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă – Ciolpani, au efectuat, în localitatea Dăneşti, o misiune pirotehnică în cadrul căreia au fost distruse, prin explozie controlată, 133 de elemente de muniţie neexplodate, provenite din timpul celor două conflagraţii mondiale.