La Sydney, s-a încheiat săptămâna trecută, încă o ediție, a patra, a Jocurilor Invictus.
A fost o nouă demostrație că sportul are puterea de a uni și de a-i face pe oameni mai buni fizic și pshic.
Ediția din acest an a olimpiadei militarilor răniți a fost a doua la care au participat eroii români, afectați grav în urma unor misiuni în Irak și Afganistan.
Când au început pregătirile, în 2016, cei mai mulți membri ai lotului redescopereau mișcarea după ani întregi de recuperare dificilă. Astăzi, unii dintre ei ne povestesc cum i-au transformat doi ani de sport, regim și organizare.
Și ne arată ca dă ei pot să facă sport, fară un picior sau fară ambele, fară auz sau cu vedere parțială, atunci oricine ar trebui să găsească un motiv să alerge zilnic sau măcar să renunțe la mașină din când în când.
Deși au trecut doar patru ediții, efectul Jocurilor Invictus poate fi deja cuantificat atât la nivel individual, în viața fiecărui militar rănit participant, cât și la nivel macro.
De exemplu, în România, după ce ministrul Apărării a asistat la Jocurile de anul trecut, de la Toronto, și s-a întâlnit cu omologul său canadian, Ministerul Apărării de la Ottawa ajută acum autoritățile militare de la București să înființeze un centru naţional de psihologie operaţională.
Iar Fundația Prințului Charles acordă în acest an, zeci de burse militarilor care vor să se reprofesionalizeze.
Și tot ca efect al intrării în competiția Invictus, Armata a înființat în cadrul clubului Steaua, o secție pentru paralimpici.
De la prima ediție, desfășurată la Londra, acasă la fondatorul Jocurilor, Prințul Harry, au trecut patru ani. Timp în care cel puțin în țările participante, populația a avut ocazia să învețe din nou de la cei care au fost educați să nu renunțe și să-și ducă misiunile până la capăt, oricât de grele ar fi ele.
Europa FM a fost alături de militarii români componenți ai lotul Invictus încă de la primele pregătiri, acum aproape 2 ani.
Atunci, Eugen Pătru, rănit în anul 2014, în Afganistan, mărturisea cât de greu i-a fost să meargă din nou, după ce a rămas fără muschi la gambele ambelor picioare și cât de jos l-a dus depresia.
Selectarea lui în echipa Invictus i-a dat din nou un scop în viață.
Tot atunci, Eugen Pătru visă să devină tată într-o zi.
A trecut mai bine de un an, iar la Sydney, acum o săptămână, Eugen Pătru a câștigat medalia de aur la individual, la arc olimpic, și medalia de argint, cu echipa, la același sport.
Primul său gând a fost la copilul său, mult ptrea mic ca să-l încurajeze din tribună, și la soția care în 2014, când era pe patul de spital, i-a promis că va merge din nou.
La Sydney, Dumitru Paraschiva a câștigat medalia de bronz la canotaj în sală.
În tribune, soția sa, Roxana, a izbucnit în plans, pentru ca după numai câteva minute, să-și încurajeze din nou soțul.
Dumitru Paraschiva a adus iar bucurie acasă, după doi ani de absență de lângă familia aflată la Făgăraș. Militarul s-a pregătit în ultimii doi ani la Snagov. Cele două fete i-au dus dorul permanent.
Rănit grav, în anul 2009, în Afganistan, Dumitru Paraschiva a trăit până acum doi ani, umilințe greu de îndurat de către fiecare dintre noi. Ca și cum handicapurile provocate de accident-vedere și auz diminuate radical, semiparază facial, cutie craniană crăpată, nu erau suficiete.
Armata nu i-a recunoscut inițial gradul de handicap, iar colegii și oamenii de pe stradă au râs de el, ne povestea Soția sa, Roxana, acum mai bine de un an.
Odată cu participarea la Jocurile Invictus, Dumitru Paraschiva și soția sa ne-au dat tuturor o lecție de viață: dacă există dragoste, încredere și voință, atunci orice greutate poate fi dusă mai departe.
Membri sau nu ai echipei Invictus România, militarii răniți care au reprezentat în ultimii doi ani din nou țara vor continua să ne dovedească cât de mult contează să-și trăiești propria viață și nu să o lași pe ea să te consume, să te ajuți pe tine și pe alții conștient, să-și găsesți un obiectiv și să-l duci până la capăt, să faci sport și să-i îndrumi și pe alții să o facă.
Este de fapt și mesajul pe care la transmis lumii Prințul Harry, la sfârșitul ediției Jocurilor Invictus de la Sydney, că acești militari vor în primul rând, să trăiască și nu să fie vii.
