Documentarul „Salvatorii din 11 septembrie” va avea premiera la postul Discovery sâmbătă, când se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste care au vizat Statele Unite ale Americii.
Producția va fi difuzată începând cu ora 23.00.
Documentarul urmăreşte eforturile lui Jon Stewart, gazda „Daily Show”, ale activistului şi salvatorului din 9/11 John Feal şi al eroului departamentului de pompieri din New York, Ray Pfeifer, de a lupta pentru ca prim respondenţii 9/11 să primească beneficii pentru sănătate şi compensaţii.
„«Salvatorii din 11 septembrie» profilează ambiţia şi perseverenţa acelor indivizi determinaţi să lupte pentru a se asigura că drepturile oamenilor care şi-au pus viaţa în joc şi au ajutat în zilele şi săptămânile ce au urmat tragediei de acum 20 de ani sunt respectate,” a spus Lisa Holme, SVP of Content and Commercial Strategy, Discovery. „Acest documentar reuşeşte să spună unele dintre cele mai importante poveşti ale timpurilor noastre şi să le dea o voce celor care nu o aveau.”
Documentarul a fost filmat de-a lungul a cinci ani şi dezvăluie lupta dusă de oameni ca Jon Stewart, John Feal şi Ray Pfeifer cu Guvernul SUA pentru asigurarea unor beneficii pentru sănătate şi compensaţii pentru miile de respondenţi care au suferit financiar şi de pe urma unor boli care le-au pus vieţile în pericol din cauza toxinelor emise la Ground Zero după acea zi.
„Sunt recunoscător lui Jon Stewart şi John Feal pentru faptul că mi-au oferit ocazia de a le documenta lupta pentru justiţie. Salvatorii din 11 septembrie pune sub lupă activişti sociali care s-au luptat împotriva sistemului şi au câştigat”, a mărturisit Rob Lindsay.