Confidenţialitate

Documentarul “colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile OSCAR

Conform Centrului Național al Cinematografiei (CNC), documentarul “colectiv” în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile OSCAR® 2021, secțiunea “Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită “Cel mai bun film străin”.

Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.

În plus, distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures și Participant, vor înscrie filmul “colectiv” și pentru secțiunea “Cel mai bun film documentar”. Participarea unui film la două secțiuni îi sporește şansele de a fi nominalizat.

Anul trecut de exemplu, Honeyland, apreciatul documentar din Macedonia de Nord, a intrat în istorie ca primul documentar nominalizat simultan la secțiunile “Cel mai bun film documentar” şi “Cel mai bun lungmetraj internațional”.

”Este o mare onoare pentru noi să fim învestiți cu atâta încredere de către comisia CNC. Ne aflăm cu adevărat în plină epocă de aur a documentarului, iar faptul că aceste filme încep să primească recunoaştere pe o scară atâta de largă este foarte încurajator. Suntem convinși că povestea “colectiv” va ajunge la cât mai mulți oameni, ea fiind susținută de eforturile partenerilor noștri americani în lungul drum care ne așteaptă. Va fi o competiție atipică, într-un an complicat, în care standardele de eligibilitate s-au lărgit, iar numărul documentarelor eligibile a devenit imens.

Competiția de abia acum începe, iar noi mergem mai departe cu optimism și responsabilitate”, a declarat Alexander Nanau.
“colectiv”, pe lista celor mai importante festivaluri de film din lume.

De asemenea, “colectiv” este pe lista scurtă a premiilor Academiei Europene de Film (European Film Awards) și poate fi votat pentru nominalizare în categoria “Documentar European”. Filmul a obținut titlul de cel mai bun documentar în cadrul mai multor festivaluri internaționale de film, printre care “It’s All True”- Brazilia, “Hamptons International Film Festival”- SUA, “Docville”- Belgia, “DocAviv Film Festival”- Israel, “Zürich Film Festival”- Elveția, sau “Luxembourg Film festival”- Luxemburg.

Premiera mondială a filmului a avut loc anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la Toronto International Film Festival. „colectiv” a fost și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020 și a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale, printre care New Directors/New Films, IDFA, True/False, CPH DOX, San Francisco International Film Festival, Göteborg International Film Festival sau Full Frame.

Documentarul “colectiv” va fi lansat în SUA pe 20 noiembrie de către Magnolia Pictures și Participant, în aceeași zi în care distribuitorul Dogwoof va lansa filmul în Marea Britanie și Irlanda. În plus filmul va intra în cinematografe și VOD în mai multe țări în această toamnă, printre care și Franța, Germania, Israel, Belgia, Olanda și Elveția, ceea ce îi va oferi o expunere și mai mare, fiind și mai mult în atenția numeroşilor membri ai Academiei Americane de Film care locuiesc în afara SUA. Filmul va fi disponibil în 20 de țări și prin intermediul HBO Europe.

La apariția documentarului, regizorul Alexander Nanau a fost declarat om de milioane la Europa FM.

Într-un interviu cu Toader Păun, regizorul Alexander Nanau vorbește despre cum a luat naștere acest documentar și care sunt așteptările sale după ce publicul din România va lua contact cu informațiile din culisele anchetelor și dezbaterilor care au urmat în primul an de după tragedia din clubul bucureștean Colectiv: