Managerul Institutului “Marius Nasta” din București avertizează că situația epidemiologică redevine îngrijorătoare.
În ultima perioadă secțiile Covid și de Terapie Intensivă au ajuns aproape de capacitatea maximă, a declarat doctorul Beatrice Mahler, în cadrul emisiunii Desteptarea de la Europa FM:
„E o presiune la care nu ne așteptam să ajungă atât de brusc în spital. E o diferență față de celelalte perioade pe care le-am traversat până acum, valul 1 și la noi a fost, poate, o continuare cu valul 2, dar cu siguranță creșterea este bruscă și pacienții care ajung au forme severe și sunt mult mai tineri față de cei pe care i-am avut în perioadele anterioare.”
Managerul de la “Marius Nasta” insistă că trebuie să fie respectate regulile sanitare și de distanțare:
„Nu mă aștept la o perioadă ușoară nici în martie și nici în aprilie, mă aștept să fie o perioadă dificilă, în care presiunea pe sistemul de sănătate să crească. Depinde mult de cum vom înțelege să respectăm regulile și depinde mult care va fi disponibilitatea noastră, a cetățenilor, să ne vaccinăm.”