Confidenţialitate


„Doctor Strange” ajunge în România la începutul lunii noiembrie


„Doctor Strange” ajunge în România la începutul lunii noiembrie

Filmul „Doctor Strange”, bazat pe povestea lui Stephen Strange, un maestru al artelor mistice, celebru printre iubitorii de bandă desenată încă din 1963, va avea avanpremiera pe 3 noiembrie, fiind disponibil în format 3D, IMAX 3D şi 4DX 3D.

Odată cu introducerea în cinema a acestui super-erou, învestit cu puteri magice şi aptitudini rare, Universul Marvel se deschide către o nouă eră de poveşti pline de adrenalină şi acţiune.

Producătorul Kevin Feige explică asta perfect: „Pe de o parte sunt aceste poveşti pe care le putem numi ale străzii şi, pe de altă parte, în Universul Marvel sunt şi poveştile cosmice, precum «Thor», «Gardienii Galaxiei» şi «Răzbunătorii». Mai este, însă, şi o parte foarte importantă a acestui univers, lumea supranaturală, de care nu prea ne-am ocupat. Iar «Doctor Strange» este reprezentativ pentru această sferă”.

În regia lui Scott Derrickson şi avându-i în rolurile principale pe Rachel McAdams, Benedict Cumberbatch, Mads Mikkelsen şi Tilda Swinton, „Doctor Strange” spune povestea neurochirurgului Stephen Strange, a cărui viaţă ia o turnură teribilă în urma unui accident de maşină care îi răpeşte capacitatea de a-şi folosi mâinile.

“Doctor Strange” încearcă diverse metode prin care să poată opera din nou, dar medicina – un domeniu atât de drag lui – îi apare pentru prima dată ca fiind foarte limitată. Astfel, legendarul personaj se vede forţat să caute ajutor în altă parte, iar speranţa, sub formă supranaturală, vine din lumea misterioasă a enclavei Kamar-Taj. Odată ce pătrunde în acest univers, descoperă cu uimire că nu e doar un centru de vindecare alternativă, ci un adevărat front de luptă împotriva unor forţe nevăzute care corodează realitatea noastră, cu scopul de a o distruge.

Nu durează mult până când “Doctor Strange” se trezeşte cu puteri magice şi e forţat să facă o alegere: să se întoarcă la viaţa sa înstărită sau să lase totul în urmă şi să apere lumea, drept cel mai puternic vrăjitor din univers.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria