Potrivit prognozei meteo emisă de meteorologii ANM pentru perioada 26 iulie – 08 august 2021, în Dobrogea vremea va fi călduroasă.
Până în jurul datei de 3 august vremea va fi călduroasă, local caniculară în partea continentală a regiunii (în intervalul 28 iulie – 1 august), cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 30 și 33 de grade și o medie a minimelor care va crește de la 18…19 grade, până în jurul valorii de 22 de grade.
Apoi, media valorilor termice va fi în scădere ușoară spre 28…29 grade, la temperaturile diurne și până în jurul a 20 de grade, la cele nocturne.
După data de 1 august, va crește probabilitatea de apariție a perioadelor cu instabilitate atmosferică și local a averselor.