Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a schimbat punctul de vedere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui prag minim pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Procurorul care a reprezentat DNA la a doua dezbatere organizată de Ministerul Justiţiei pe marginea acestui subiect a anunţat că DNA susţine introducerea unui prag echivalent cu salariul minim pe economie.
La discuţii, au fost invitați reprezentanți ai sistemului judiciar, anume judecători, procurori, avocați, notari și reprezentanți ai mediului academic.
Procurorul DNA Marius Bulancea a spus că ar putea fi luată în calcul existența unui prag atunci când vine vorba despre abuz în serviciu și a precizat că acesta ar trebui să fie echivalentul unui salariu minim pe economie: A stabili o valoare mai mare ar crea o discriminare total nejustificată între funcționarii publici și deminitarii, care pot fi subiecți ai infracțiunii de abuz în serviciu și alte persoane care nu au o calitate specială.
Parchetul General a menținut punctul de vedere: Nu este nevoie de prag la abuzul în serviciu, a spus procurorul Adriana Șandru: Această incriminare (a abuzului în serviciu – n.r.)nu poate fi condiționată de existența unui prejudiciu. Considerăm că magistratul este cel care poate aprecia dacă se impune sau nu trimiterea în judecată atât în ce privește prejudiciul, cât și intensitatea vătămării – așa cum se prevede în decizie (decizia CCR – n.r.)
La finalul dezbaterii, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus că poate oferi, pe loc, o concluzie, dar este convins, în cele din urmă se va ajunge la o înțelege comună.
La prima dezbatere publică privind oportunitatea introducerii unui prag valoric la abuzul în serviciu, au participat reprezentanți ai societătii civile și ai mediului de afaceri, care au cerut în unanimitate că pragul valoric să fie eliminat, iar abuzul în serviciu să fie redefinit.