Confidenţialitate

DNA nu e de acord cu eliberarea condiționată a lui Gică Popescu

Judecătoria Sectorului 4 se află în pronunțare la această oră în privința eliberării condiționate a lui Gică Popescu.

Fostul fotbalist a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, dar, potrivit legii, pentru eliberarea condiționată trebuie să execute două treimi din pedeapsă.

DNA nu este de acord cu eliberarea condiționată a lui Gică Popescu.  Comisia de la Penitenciarul Jilava a prezentat în instanță un raport incomplet. Documentul nu conține date exacte privind cele 4 cărți scrise după gratii de fostul căpitan al naționalei de fotbal a României.

Comisia din Penitenciarul Jilava a decis luna trecută că Gică Popescu a întrunit condițiile necesare eliberării condiționate.

A executat jumătate din pedeapsa de 3 ani, a avut un comportament exemplar în spatele gratiilor, a participat la diverse activități și a scris 4 cărți.

Procurorul DNA prezent la Judecătoria Sectorului 4 susține însă că în fața instanței nu a fost prezentat conținutul acelor lucrări scrise și nu ar exista și o atestare științifică.  Cât despre comportament, procurorul crede că argumentul nu trebuie luat în considerare, având în vedere că Gigă Popescu este o persoană publică și era imposibil să nu aibă o conduită exemplară.

Una dintre cele 4 cărți scrise de Gică Popescu se numește ”Abordări teoretice şi practici metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori”.

Decizia pe care o va lua Judecătoria Sectorului 4 poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Gică Popescu ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă.