Confidenţialitate


DNA: Ferma Băneasa, retrocedată ilegal/Procurorii cer arestarea lui Remus Truică, a lui Dan Andronic și a altor 3 inculpați


DNA cere arestarea tuturor celor cinci inculpați din dosarul retrocedărilor de terenuri.

Astfel, omul de afaceri Remus Truică, directorul ziarului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, fostul angajat la Cancelaria premierului Călin Popescu Tăriceanu, Maris Marcovici, dar și alți doi inculpați vor fi duși astăzi la Curtea de Apel Brașov cu propunerea de arestare preventivă.

În acest dosar, ieri, a fost citat și Paul Lambrino (cunoscut ca Prințul Paul), însă în drum spre Braşov acestuia i s-a făcut rău şi acum se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Paguba în acest dosar este de aproape 136 de milioane de euro.

 

Procurorii DNA îi acuză pe cei cinci de constituirea unui grup infracţional organizat dar și de săvârșirea altor infracțiuni de corupție.

Dosarul se referă la o afacere pe care Remus Truică ar fi pus-o la cale în 2006 pentru a intra în posesia Fermei Regale Băneasa, un teren de aproape 29 de hectare din nordul Bucureștiului, și a altor proprietăți valoroase.

Astfel, potrivit DNA, Remus Truică, avocatul Robert Roșu și alte persoane au făcut nenumărate demersuri pentru a pune mâna pe toată averea revendicată nelegal de o persoană interesată.

Truică ar fi mituit cu bani sau bunuri mai mulți reprezentanți ai statului, inclusiv pe directorul Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor București, instituție în posesia căreia se afla Ferma Băneasa.

Presa a relatat că persoana care încerca să obțină proprietățile este Prințul Paul Lambrino care consideră că are drept de moștenire asupra mai multor bunuri deținute de Regele Carol al II-lea.

Potrivit DNA, Remus Truică a cumpărat drepturile litigioase și i-a promis cumpărătorului de influență că poate să îi recupereze averea pretinzând că poate obține ajutor de la un consilier al primului ministru, de o firmă de avocatură celebră  și chiar de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În schimb, el ar fi cerut atât pentru el cât şi pentru membrii grupului, între 50 – 80% din fiecare bun care va fi obţinut.
După ani întregi de negocieri și inginerii financiare,  Ferma Băneasa a fosr retrocedată, ilegal, spune DNA și a intrat în posesia firmei lui Remus Truică.

Cât îi privește pe inculpații Dan Andronic Dan, Marius Marcovici și Lucian Mateescu, ei sunt acuzați că l-au ajutat pe Remus Truică.

 

 

 


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…