Confidenţialitate

DNA: Dorin Cocos a cerut 17,5 milioane de euro mita in dosarul Microsoft

Oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan și fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu – vor fi prezentați, azi, instanței supreme, cu propunere de arestare preventivă.

Ei au reținuți azi-noapte.

Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane euro pentru el, Gheorghe Ștefan, primarul din Piatra Neamț, și pentru Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor. Procurorii DNA susțin că cei trei ar fi încasat 15,7 milioane euro.

Iar, Nicolae Dumitru a primit 7,65 milioane de dolari, în schimbul intervențiilor sale la foștii miniștri Dan Nica și Șerban Mihăilescu.

În 2009, contractul Microsoft se apropia de final, iar Dorin Cocoș s-ar fi implicat activ pentru prelungirea acestuia.

El s-a întâlnit atunci cu primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan și cu ministrul comunicațiilor de la acea vreme Gabriel Sandu pentru a discuta achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft.

Ulterior, consorțiul D.Con. Net, singurul participant la licitația organizată de Ministerul Comunicațiilor, a obținut contractul.

Pentru toate intervențiile sale, Dorin Cocoș ar fi primit 9 milioane de euro, Gabriel Sandu 2,7 milioane, iar Gheorghe Ștefan 4 milioane de euro.

Cei trei sunt acuzați de trafic de influență, luare de mită și spălare de bani și vor fi propuși pentru arestare preventivă.

Aceleași acuzații îi sunt aduse și afaceristului Nicolae Dumitru.

El ar fi primit mai bine de 7,65 milioane de dolari pentru a interveni la foștii miniștri Șerban Mihăilescu și Dan Nica, dar și la alți membrii ai Cabinetului condus de Adrian Năstase.

Totul pentru ca Fujitsu România să încheie în 2004 contractul de închiriere a licenţelor Microsoft.

Statul român ar fi plătit atunci un preț cu până la 40% mai mare față de cel real. Contractul prevedea și plata unor comisioane către persoanele implicate, inclusiv către miniștrii acuzați în dosar.