Confidenţialitate

DNA anchetează modul în care 45 de locuințe ale Primăriei Capitalei au ajuns la samsari

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cercetează felul în care 45 de case sau apartamente ale Primăriei Capitalei au ajuns în proprietarea unor samsari.

Casele achiziționate, cu acte false, susțin surse judiciare, erau nelocuite și erau obținute cu ajutorul unor funcționari ai Administrației Fondului Imobiliar din cadrul Primăriei Generale, susțin aceleași surse pentru Europa FM.

DNA a confirmat că în acest dosar, a făcut deja 26 de percheziții, în București și județele Giurgiu și Ilfov, una la un notariat, restul la locuințele unor persoane fizice.

Procurorii cred că Primăria  Capitalei a rămas fără 45 de locuințe, toate aflate în centrul capitalei, în urma unor escrocherii.

Obținerea unei case a costat între 10 și 12.000 de euro, s-ar fi făcut cu ajutorul unor funcționari ai Fondului Imobiliar, iar apoi imobilele au fost vândute la prețul pieței.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a explicat într-o postare pe facebook,  că se bucură că procurorii continuă să intervină și să investigheze suspiciuni de corupție din perioada fostei administrații locale bucureștene, de această dată în legătură cu fapte comise in perioada 2016-2020.

FOTO: Octav Dragan