Lucrările de înnisipare a plajelor de pe litoral, proiect în valoare de aproape un miliard de euro din fonduri europene, riscă să fie blocate din cauza unor suspiciuni de corupție.
DNA investighează modul în care Ministerul Culturii a emis, în 2018, un aviz arheologic, dând liber la excavare, deși pe fundul mării ar fi fost găsite mai multe monede antice.
Proiectul de lărgire a plajei din Mamaia are termen de finalizare sfârșitul lunii aprilie.
Se lucrează non stop. Până acum, antreprenorul olandez al lucrării a excavat și a adus la țărm, de pe un perimetru concesionat în largul mării, 2,2 milioane metri cubi de nisip.
În urmă cu câteva zile lucrările au fost suspendate, la solicitarea DNA. S-a cerut avizul Direcției Hidrografice Maritime, spune purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel:
„Ca urmare a acestei solicitări primite din partea Căpităniei Zonale Constanța Direcția Hidrografică Maritimă a emis avizul prin care a fost interzisă navigația și lucrările pe fundul mării”.
Surse din anchetă spun ar fi vorba de suspiciuni de mită la nivelul înalților funcționari din ministerul culturii. Toate rapoartele arheologice de pe litoral au fost trimise la minister, spune Laura Tudose de la Direcția de Cultură Constanța:
„Aceste suprafețe, pe baza acestor rapoarte au primit certificat de descărcare arheologică pentru că așa spune ordinul ministerului culturii. Deci totul s-a făcut ca la carte, pe bază de ordin de ministru al Culturii”.
Reprezentanții Apelor Române au cerut DNA o motivare a deciziei de suspendare a lucrărilor. Nu li s-a dat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Apelor Române, o intârziere a proiectului ar însemna:
„Amânarea termenelor de finalizare a lucrărilor de înnisipare pentru Mamaia și costuri suplimentare, inclusiv sancțiuni din partea UE”.
Vorbind în bani, antreprenorul olandez pierde 200.000 de euro pentru fiecare zi de intarziere, bani pe care ii va cere statului român.
După înnisiparea plajelor de pe litoral, suprafața României se va mări cu 140 de hectare.