Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane acuzate într-un dosar de achiziţii fictive de medicamente cu prejudiciu estimat la peste 19 milioane de lei.
Suspecţii ar fi cumpărat de pe piaţa neagră medicamente din programele naţionale, subvenţionate în proporţie de 100%, pe care le-ar fi vândut pe piaţa intracomunitară, beneficiind de scutiri de TVA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2011, inculpata Pănescu Iuliana-Daniela împreună cu inculpatul Ştefan Dan-Valentin, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, au înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le conduceau achiziţii fictive de medicamente.
Pentru a da o aparenţă de legalitate achiziţiilor înregistrate, a fost creat un circuit financiar menit să asigure produsul infracţional şi să spele sumele de bani provenite din evaziunea fiscală.
Astfel, pentru a fi ascunsă originea ilicită a fondurilor, sumele de bani obţinute în maniera de mai sus au fost rulate prin conturile societăţilor controlate de inculpaţi.
Ulterior, suma totală de aproape 59 de milioane de lei a fost retrasă de aceştia direct, în numerar, sau prin intermediul ATM-urilor.
Ministerul Finanţelor Publice a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 19.070.230 lei.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi conturi bancare ce aparţin inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a celor 13 persoane pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la aceste infracţiuni.