În staţiunea Rânca nu se mai urcă, poliţiştii şi drumarii au făcut filtre în localitatea Novaci şi nu mai dau drumul şoferilor. În zona releului, la doi km de staţiune, vântul bate cu peste 100 de km la oră, iar vizibilitatea este zero. Zâpada din munte a fost adusă de viscol pe carosabil, iar câţiva şoferi au ajuns cu maşini în şanţ. Maşinile au fost scoase cu ajutorul utilajelor de deszăpezire. Autorităţile au luat măsura închiderii drumului până când viscolul se va opri. Până atunci, în staţiune nu mai urcă nicio maşină, iar pentru cei aflaţi în Rânca, drumarii au decis să-i coboare în stil organizat, cu utilajele de deszăpezire în faţă. Există şi turişti care au decis să aştepte deblocarea drumului pentru a ajunge în staţiune, astfel încât în zona filtrelor s-au format cozi de zeci de maşini.