Lider mondial al tenisului masculin, Novak Djokovic a anunţat, marţi, că este infectat cu noul coronavirus, relatează AFP.
Sârbul a organizat recent un turneu balcanic demonstrativ, la care nu s-ar fi respectat regulile sanitare.
„În momentul în care am ajuns la Belgrad am mers să fim testaţi. Rezultatul meu a fost pozitiv, la fel ca şi al Jelenei, în timp ce copiii au avut rezultat negativ” a anunţat Novak Djokovic.
Sportivul a vorbit şi pentru prima dată despre decizia de a organiza turneul în contextul actual: “Tot ce am făcut în ultima lună a fost cu inima deschisă şi cele mai bune intenţii. Turneul avea menirea de a uni şi de a trimite un mesaj de solidaritate şi compasiune în regiune”.
Novak Djokovic va rămâne în izolare timp de 14 zile, urmând să repete testul în următoarele 5 zile.
Anterior, Grigor Dimitrov a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus.
Bulgarul a participat la turneu, dar s-a retras după primul său meci, de sâmbătă, acuzând o stare de rău.
”Vreau să îmi anunţ fanii şi prietenii că am fost testat pozitiv la COVID-19 la revenirea la Monaco”, a scris jucătorul, numărul 19 ATP.
Croatul Borna Coric a fost al doilea tenismen diagnosticat cu SARS-CoV-2.
Circuitul Adria Tour, organizat pentru a strânge bani în scopuri caritabile şi pentru a oferi unor jucători meciuri într-un sezon competiţional suspendat din martie până în august din cauza pandemiei de coronavirus, a început cu etapa de la Belgrad, câştigată de austriacul Dominic Thiem, şi ar urma să continue cu o a treia etapă, în Bosnia (Banja Luka, 3/4 iulie), după ce turneul din Muntenegru (27/28 iunie) a fost anulat.