Confidenţialitate

DIVNA la Opera Naţională din Timişoara

Cu o zi înaintea spectacolului din Timişoara, DIVNA va concerta la Bucureşti, pe scena Ateneului Român. La cererea publicului vor avea loc două reprezentaţii, de la ora 16 şi de la ora 20.00.

Pe 29 aprilie, artista va putea fi văzută pe scena Operei Naţionale din Timişoara.

DIVNA LJUBOJEVIC este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog, iar ca soprană este apreciată la nivel mondial. Alături de corul Melodi, pe care l-a fondat în 1991 şi care o va însoţi în România Divna abordează un repertoriu de inspiraţie sacră şi spirituală, ce variază de la pasaje din lucrări antice, la compoziţii contemporane.În această formulă Divna a susţinut reprezentaţii în lumea întreagă.

DIVNA este cunoscută pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită, pentru claritatea tonalităţii şi pentru coloratura vocală ieşită din comun.

Cariera DIVNEI este presărată cu elemente notabile: născută în 1970, DIVNA s-a lăsat de mică furată de tainele muziicii sârbeşti, ruseşti şi original bizantine. Şi-a desăvârşit pregătirea la Colegiului de Muzică Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licenţiat al Academiei de Muzica din Novi Sad.

A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – formaţiunea corală cu cea mai îndelungată istorie din spaţiul sârbesc. Divna Ljubojevic este în prezent dirijor al Ansamblului Melodi.